Fundatia Europeana „Mihai Eminescu” si Academia Internationala „Mihai Eminescu” au luat fiinta ca urmare a nevoii inerente de a promova, in tara si peste hotare, creatia literara a marelui nostru scriitor, esenta cuvintelor sale, frumusetea stilului si a gandurii sale.

Mihai Eminescu a ramas in cultura romaneasca drept un mare scriitor, un „novus homo” care a dat, prin intermediul scrierilor sale, o alta dimensiune a spiritualitatii noastre, fascinand intreaga lume, atat pe contemporanii sai, cat si pe cei ce i-au urmat in literatura post-eminesciana. In ciuda scurgerii timpului, sistematizarea operei sale poetice, radiografierea si intelegerea cu exactitate a emotiilor transmise prin Cuvant, sublimarea autenticitatii sale este o datorie a noastra, a tuturor, cititorii care am vibrat la intalnirea cu gandurile si simtamintele poetului.

Iata de ce, acum cativa ani, au fost create institutii non-profit si non-guvernamentale, in scopul revelarii unei noi atitudini fata de creatia eminesciana, pentru a o face cunoscuta pe alte meridiane, prin interferente compensatorii in spatiu si timp, intr-un geocontext mult mai favorabil ecourilor lirice.

Credem cu tarie ca sunt binevenite in tara noastra, lucrarile altor mari scriitori valorosi din alte spatii culturale, demonstrand printr-o implicare afectiva si efectiva ca literatura nu are granite. Prin intermediul diverselor manifestari culturale, prin traducerea si publicarea in Romania a numelor prestigioase ale culturii internationale, am reusit luam parte la o constructie ampla de simtaminte si reverberare spirituala.

De asemenea, am incercat, si nu de putine ori am reusit, sa punem la dispozitia cititorilor pagini mai putin cunoscute din operele unor scriitori romani si straini cum ar fi Dimitrie Cantemir, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasko Popa, George Astalos etc., sustinand actualizarea unor nume importante care au influentat prin scrisul lor disonanta vorbelor cat si a emotiilor.

Este binecunoscut faptul ca literatura, cultura in general, constituie atat de rarele chemari la re-crearea lumii si provocarea Frumosului.

Fundatia Europeana „Mihai Eminescu” si Academia Internationala „Mihai Eminescu” si-au asumat rolul de a fi o interfata intre spiritualitatea romana si cea europeana.

Ion DeaconescuPresedinte,
Prof.univ.dr. Ion Deaconescu

Top