Leopardi și Eminescu, omagiați în Italia la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” FESTIVALUL MONDIAL DE POEZIE septembrie 14, 2017septembrie 14, 2017 Cea de-a V-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, dedicată marilor poeți romantici Giacomo Leopardi și Mihai Eminescu, s-a desfășurat în Italia, în perioada 1-7 iunie 2017. Timp de o săptămână, în șapte localități italiene s-a auzit poezie eminesciană rostită în numeroase limbi, cu ecouri largi în presă, contribuind la o imagine pozitivă pentru conaționalii români aflați în țara lui Leopardi. La ediția italiană a Festivalului au participat peste 80 de poeți străini, italieni și români, manifestările poetice având loc în mai multe orașe: Cervara di Roma, Recanati, Fontana Liri Superiore, Subiaco, Rocca d’Arce, Giovanni Incarico, Valemaio. Renumitul sculptor italian Vicenzo Bianchi și prof. univ. dr. Ion Deaconescu, președinte al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, au avut inițiativa de a uni cele două culturi prin cele două mari figuri poetice, Leopardi și Eminescu, dând strălucire festivalului craiovean prin această ediție italiană. Ca un omagiu adus poeziei și celor doi mari creatori aniversați, administrațiile orașelor amintite și organizatorii au făcut ca versurile poeților invitați la ediția italiană a festivalului să fie scrise pe zidurile unor clădiri publice, în limbile vorbite de către autori. La toate aceste manifestări au fost prezente oficialități locale, primarii orașelor respective, elevi, studenți, cadre didactice, cetățenii acestor localități. La Recanati, orașul în care s-a născut marele poet Leopardi, în incinta Centrului Național de Studii Leopardiene, cu prilejul adunării festive, i-a fost înmânat primarului acestui oraș, declarat „Orașul mondial al poeziei“, o plachetă și un mesaj scris din partea Primăriei Municipiului Craiova și a Consiliului Local, gest care a reverberat puternic în rândul celor prezenți, moment consemnat de presa și de televiziunea locală. Domnul Francesco Fiordomo, Primarului orașului Recanati, a mulțumit conducerii Primăriei și Consiliului Local Craiova pentru aceste daruri, semn al aprecierii creației celor doi mari poeți precum și a valorilor artistice comune și, la rândul său, i-a transmis domnului Primar Mihail Genoiu o medalie și un album al orașului Recanti. Trebuie evidențiat faptul că pe rețelele de socializare au apărut numeroase fotografii și consemnări laudative cu privire la această ediție italiană a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“. Atât în presa tipărită și online din Italia, precum și la televiziuni, evenimentul cultural a fost amplu reflectat, prin pagini întregi dedicate pe toată perioada manifestărilor. Ediția a V-a a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” se va desfășura la Craiova, în perioada 17-20 septembrie 2017. Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share